Top

Etapa 2 – Desfăşurarea jocurilor de simulare – s-a incheiat!

Etapa 2 – Desfăşurarea jocurilor de simulare – s-a incheiat!

Dorim să îi felicităm pe toţi participanţii din cadrul proiectului “Îmbunătăţirea cunoştinţelor despre Parlamentul European prin jocuri de simulare” pentru efortul depus în timpul dezbaterilor, precum şi cadrelor didactice implicate în implementarea proiectului, Biroului de Informare în România a Parlamentului European, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratelor Judeţene Olt, Hunedoara, Arad, Bihor şi Iaşi. Am fost plăcut surprinşi de modul în care s-au prezentat elevii şi ne-au susţinut în derularea jocurilor de simulare şi sperăm că informaţiile acumulate le vor fi utile în calitate de viitori alegători.

Delimitarea şi alegerea câştigătorilor care ne vor însoţi în vizita de informare de la Bruxelles a fost dificilă, şi dorim să le transmitem încă odată tuturor elevilor că au fost minunaţi, iar cei ce nu au fost selectaţi de data aceasta să nu se lase descurajaţi şi să se folosească de această experienţă pentru a se dezvolta frumos în continuare.

Vă invităm să vizualizaţi galeria de imagini a proiectului, veţi putea observa pe chipurile echipei de implementare a proiectului, plăcerea oferită de timpul petrecut cu elevii.

Dorim să ne cerem scuze, datorită unor probleme tehnice, pozele făcute la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara nu mai sunt disponibile pentru a le putea include în galerie.

Nu sunt comentarii

Scrie un comentariu