Top

Valentin Lazea

Valentin LAZEA este Economist-sef al Băncii Naţionale a României, precum şi Preşedinte al CA TranFonD S.A. A urmat cursuri de perfecţionare la instituţii de renume, cum ar fi: IMF Institute, Washington D.C., S.U.A, Sussex University, Brighton, Marea Britanie, Istituto Giordano dell’Amore, Milano, Italia.

De asemenea, el este membru fondator şi Preşedinte al Comitetului Director al Centrului Roman de Politici Economice (CEROPE).

A publicat numeroase studii şi cărţi de specialitate în calitate de autor sau co-autor, printre care: „Condiţionalităţi în domeniul financiar-bancar pentru admiterea României în UE”, CEROPE, 1999; „Estimarea efectului Balassa-Samuelson în România”, CEROPE, 2003; „Dezvoltarea rurală şi reforma agriculturii în Romania”, CEROPE, 2004; „Modalităţi de măsurare a deficitului cvasi-fiscal în Romania”, CEROPE, 2005; „Taxele de mediu în România’, CEROPE, 2006; „Modificări structurale în economia românească după integrare”, CEROPE, 2007; „Prioritizarea politicilor UE în cadrul procesului de revizuire a bugetului comunitar”, CEROPE, 2012; co-autor al volumului „The EU and Romania: Accession and Beyond”,The Federal Trust, London, 2006; co-editor şi co-autor al volumului „Modificări structurale şi performanţe economice în România”, Editura IRLI, Bucureşti, 2003; editor al volumului “Creştere economică şi convergenţă”, Ed. Mustang, Bucureşti, 2008. De asemenea a participat în trei programe de asistenţă tehnică pentru Comisia Naţională de Prognoză, Ministerul Finanţelor şi Cabinetul Primului Ministru, finanţate prin fonduri PHARE (2001-2007).